banner energy kardio club

Liga a IV-a Elite: Luceafărul Decebal a câștigat la Moftinu Mic și a urcat pe primul loc

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Liga de elită a fotbalului județean a început sezonul de primăvară cu meciuri disputate și rezultate care au schimbat liderul clasamentului de trei ori în aceste prime două etape din retur.
Recolta Dorolț a pornit din poziția de lider prima etapă din sezonul de primăvară însă golul egalizator încasat în ultimele minute la Tășnad i-a coborât până pe locul 4, iar victoria Luceafărului Decebal de pe teren propriu contra puștilor din Carei i-a propulsat pentru o zi în fotoliul de lider. A doua zi, Someșul Oar a câștigat pe teren propriu cu scorul de 6-1 contra celor de la Moftinu Mic și au trecut pe primul loc până astăzi când au fost învinși pe terenul din Dorolț.

În etapa de astăzi, a doua a returului, victoria categorică a Recoltei Dorolț în fața Someșului Oar i-a urcat pe locul doi cu 33 de puncte, cu unul mai puțin decât echipa lui Cosmin Iuhas care a reușit să învingă pe terenul din Moftin, cu scorul de 3-2 și au urcat pe primul loc al ligii de elită până săptămâna viitoare când vor juca în derby-ul etapei contra celor de la Recolta Dorolț.
Voința Doba a învins fără probleme în deplasare la Beltiug (4-0), Turul Micula a învins cu 3-2 echipa din Tășnad, după ce au fost conduși până în minutul 64 cu 2-0, iar Victoria Carei a câștigat pe propriul teren contra echipei din Ardud (4-1).

Rezultatele înregistrate în etapa a XV-a a Ligii a IV-a Elite:

Știința Beltiug 0 - 4 ACS Voința Doba
Turul Micula 2 - 3 Unirea 08 Tășnad
Recolta Dorolț 4 - 0 CS Someșul Oar
Crasna Moftinu Mic 2 - 3 Luceafărul Decebal
FCM Victoria 2008 Carei 4 - 1 AS CS Cetate Ardud
Sportul Botiz - Viitorul Vetiș, amânat
Talna Orașu Nou a stat.

Clasament Liga a IV-a "ELITE":

1. Luceafărul Decebal 34p 
2. Recolta Dorolţ 33p 
3. CS Someşul Oar 32p 
4. Talna Oraşu Nou 30p 
5. ACS Voinţa Doba 22p 
6. Unirea 08 Tăşnad 21p 
7. FCM Victoria 2008 Carei 19p 
8. Turul Micula 18p 
9. Viitorul Vetiş 14p 
10. AS CS Cetate 2010 Ardud 12p 
11. Sportul Botiz 11p 
12. Crasna Moftinu Mic 8p 
13. Ştiinţa Beltiug 0p 

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii