Suma alocată în acest an pentru domeniul Sport este de 400.000 lei, din care suma de 280.000 lei (ce reprezintă 70% din bugetul total aprobat pentru sport) a fost direcționată pentru activități sportive destinate pentru toate categoriile de vârstă. Comparativ cu anii precedenți, suma de 120.000 lei (ce reprezintă 30% din bugetul total aprobat pentru sport) a fost direcționată pentru activități sportive destinate exclusiv copiilor și juniorilor.
În acest an pentru activități sportive destinate pentru toate categoriile de vârstă au fost depuse 12 de proiecte, patru fiind neeligibile, unul a fost respins prin punctaj, iar șapte proiecte au fost declarate câștigătoare și vor primi în total suma de 142.330 lei.
Aproape jumătate din suma alocată de Consiliul Județean (70.700 lei) va merge la Clubul Sportiv Auto-Karting Riders Satu Mare, care a câștigat trei proiecte, două dintre ele pentru competiții auto de tradiție, iar unul pentru organizarea Cupei Orașului Tășnad la șah (?!?), turneu ce până acum era organizat de Clubul Sportiv Voința Satu Mare…
Astfel, din suma de 400.000 lei alocată în aceast an de Consiliul Județean Satu Mare pentru domeniul Sport au fost alocați doar puțin peste jumătate 219.450 lei...
#Proiecte | Bani de la Consiliul Județean pentru copii și juniori doar la #fotbal și #dans ? https://t.co/mEeIWsTurg pic.twitter.com/YlGCSxf0iW
— Sportul Sătmărean (@sportsatmarean) June 6, 2023
Se vor încheia contracte de finanțare cu:
-
Asociația Club Sportiv restart SM cu proiectul ”Susținerea boxului sătmărean” (iunie-noiembrie 2023): 13.180 lei;
-
Asociația Club Sportiv Caiac Smile cu proiectul ”Promovarea sportului nautic sătmărean în competiții naționale” (iulie/septembrie 2023): 17.250 lei;
-
AJF Satu Mare cu proiectul ”Dezvoltarea și promovarea fotbalului din județul Satu Mare” (iulie-decembrie 2023): 25.000 lei;
-
Clubul Sportiv Auto-Karting Riders Satu Mare cu proiectul ”Turneul internațional de șah Cupa Orașului Tășnad ediția a X-a” (august-septembrie 2023): 25.000 lei;
-
Clubul Sportiv Auto-Karting Riders Satu Mare cu proiectul ”VTM-Cupa Luna Șes 2023” (iulie 2023): 20.700 lei;
-
Clubul Sportiv Auto-Karting Riders Satu Mare cu proiectul ”CEC ORI CUP 2023 Campionatul est european” (septembrie 2023): 25.000 lei;
-
Asociația Club Sportiv Kickstart Motorsport cu proiectul ”Promovarea sportului pe motor în județul Satu Mare” (iulie 2023): 16.200 lei;