smarald tennis club

Liga 3 | Olimpia MCMXXI Satu Mare a încheiat la egalitate duelul de la Cluj din prima etapă a play-out-ului

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Vineri după-amiază, pe Stadionul Clujana din Cluj Napoca, Sănătatea a primit vizita Olimpiei MCMXXI Satu Mare în primul meci al play-out-ului seriei zece, iar la finalul unui joc disputat, în care gazdele au condus la pauză, iar sătmărenii au fost aproape de golul victoriei în prelungiri, cele două echipe au încheiat la egalitate și și-au împărțit punctele.

Meciul a început cu o dominare teritorială a sătmărenilor, care, în decursul a doar cinci minute, și-au creat câteva ocazii de poartă în urma a trei lovituri de colț, însă fără rezultat pe tabelă. Gazdele au început încet-încet să echilibreze jocul, căpitanul Dorin Goga punându-l la încercare pe portarul Patryk Siwiek cu un șut de la margine a careului (min. 28), apoi Vescan a executat direct pe poartă o lovitură liberă din partea dreaptă a careului, respinsă de portarul sătmărean (min. 30), iar în minutul 32, căpitanul Olimpiei, Raul Ștef, a preluat cu mâna o minge în propriul careu, arbitrul Alexandru Marinoiu a indicat punctul cu var, Alex Oltean a tranformat și gazdele au intrat în avantaj la pauză, 1-0.

În debutul reprizei secunde gazdele au fost aproape de a-și dubla avantajul prin Oltean, însă cei care au marcat au fost sătmărenii, Daniel Feier restabilind egalitate în minutul 49, după o centrare perfectă a lui Ștef, Feier a trimis cu capul în bară, mingea i-a revenit și a trimis în poartă, pe lângă portarul gazdelor, 1-1. În minutul 60, același Feier a fost aproape de dublă, însă din postură de singur cu portarul a trimis puțin pe lângă poartă. După cinci minute, Goga a trimis puțin peste poartă din interiorul careului, iar în minutul 70, Goga a fost blocat in-extremis de Aidebe în interiorul careului sătmărean.

Pe final de meci Emeriau a ratat un șut din 6m, apoi a avut un gol anulat în minutul 90 (offside), iar în ultimul minut de prelungiri Daniel Feier a depășit portarul și a șutat din unghi spre poarta goală, însă Gaddo, cu prețul unei accidentări, după ce s-a lovit de bară, a respins de pe linia porții și meciul s-a încheiat la egalitate 1-1.

În sezonul regular, cele două echipe au încheiat la egalitate duelul de pe Stadionul Someșul din prima etapă a sezonului, iar în retur clujenii s-au impus pe teren propriu

Tot astăzi, la Felix, duleul din play-out dintre Lotus și Minaur Baia Mare s-a încheiat la egalitate, 2-2, după ce la pauză băimărenii au condus cu 1-0 (R. Vitan) și apoi cu 2-0 (R. Stănescu).

Etapa următoare, vineri, 5 aprilie, la Baia Mare se va juca duelul dintre Minaur și Olimpia MCMXXI Satu Mare.

liga3 playout sanatatea cluj olimpia mcmxxi 1 

Liga 3 | Seria 10 | Play-Out | Etapa 1 | Sănătatea Servicii Publice 1-1 Olimpia MCMXXI Satu Mare (0-1)

Marcatori: Alex Oltean (min. 32, penalty)/Daniel Feier (min. 48);

Stadion: Clujana (Cluj-Napoca);

Arbitru: Marinoiu Costin Alexandru (Râmnicu Vâlcea);

Asistenți: Găluți Sergiu Tudor (Sântana) și Șușcă Andreea (Turnu);

Delegat de joc: Biriş Teodor (Hunedoara);

Observator arbitri: Ștefănuți Claudiu (Năsăud);

Sănătatea Servicii Publice: Claudiu Chindriș - Andrei Ștefan, Răzvan Stretea, Damian Cimpoeșu, Gaddo Abubakar, Diamande Mohamed, Denis Paul, Sebastian Bentan, Alex Oltean, Darius Vescan, Dorin Goga (cpt.); 

Rezerve: Taha Mohamed, Norris Zana, Alexis Paul, Andrei Dioseghi, Cătălin Mureșan, Casian Câmpean, Szolosi Marton, Darius Hîrceagă, Aidoo Joseph;

Antrenor: Francisc Dican;

Olimpia MCMXXI Satu Mare: Patryk Siwiek - Raul Ștef (cpt.), Luca Feher, Laurențiu Caba, Aidebe Maxime, Leonardo Montesinos, Karim Sătmărean, Hacka Lukas, Maris Duca, Daniel Feier, Remi Emeriau; 

Rezerve: Alex Tămaș, Mroz Dawid - Ionuț Godja, Marius Oltean, Mihai Tomșa, Daniele Bodan, Chamacho Arnold, Rubén Bodea; 

Antrenor: Funicello Giuseppe;

 

Program Liga 3 | Seria 10 | Play-Out | Etapa 1:

Vineri, 29 martie:
  • Lotus Băile Felix 2-2 Minaur Baia Mare (0-1)
  • Sănătatea Servicii Publice 1-1 Olimpia MCMXXI Satu Mare (1-0)
Sâmbătă, 30 martie (15:00):
  • CSM Victoria Carei - Minerul 1947 Ocna Dej

 

Clasament Liga 3 | Seria 10 | Play-Out:

1. Lotus Băile Felix 28p
2. CSM Victoria Carei 24p
3. Sănătatea Servicii Publice 19p
4. Olimpia MCMXXI Satu Mare 18p
5. Minerul 1947 Ocna Dej 17p
4. Minaur Baia Mare 15p

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii