După dubla din barajul de promovare în Liga 3 contra clujenilor de la Supporter 2.0, jucătorii careieni au avut parte de o scurtă vacanță, iar în această după-amiază au efectuat primul antrenament în vederea pregătirii noului sezon.
Deocamdată lotul Victoriei nu este definitivat, în următoarea perioadă antrenorul împreună cu conducerea clubului urmând să alcătuiască lotul de 22 jucători cu care vor participa în sezonul 2022/2023 al ligii a treia.
”Lotul încă nu e finalizat, vom avea și câțiva jucători noi. Vom alcătui un lot de 22 de jucători, pe care îl vom stabili în formulă definitivă în decurs de o săptămână”, a declarat antrenorul Victoriei Carei, Marius Botan.
Chiar dacă sunt la începutul pregătirii, careienii au programat deja primul joc amical, sâmbătă, de la ora 11:00, Victoria Carei urmând să joace în deplasare la Sportul Șimleu Silvaniei.
De altfel, cu întârzierea obișnuită a AJF-ului sătmărean, jucătorii din Carei au primit în weekend trofeul și medaliile de campioni ai județului. Astfel, la banchetul organizat de conducerea clubului pentru a marca promovarea în Liga 3, vicepreşedintele AJF Satu Mare, Pataki Zoltan, împreună cu Liviu Năstruţ, au înmânat căpitanului CSM Victoria Carei, Tilinger Daniel, cupa de campioană a judeţului, medaliile, diploma și nelipsitul set de mingi…
















