Din cele 107 cluburi care s-au înscris în acest program, 67 au depus dosarele necesare pentru evaluare. Rezultatele finale arată că două cluburi au obținut distincția GOLD, 11 au primit SILVER, 28 au fost încadrate în categoria BRONZE, iar 26 au fost clasificate la categoria 4. În clasamentul din 2024 apar doar trei cluburi din județul Satu Mare, CSM Victoria Carei fiind cel mai bine clasat - locul 13 (Silver), iar Primavera Satu Mare (locul 35) și Il Calcio Satu Mare (locul 36) au obținut distincția Bronze.
Clasamentul din 2024:
1. ACS Atletico Junior Bacău - Gold
2. FCSB Academy - Gold
________________________
13. CSM Victoria Carei - Silver
________________________
35. Primavera Satu Mare - Bronze
36. CS Il Calcio Satu Mare - Bronze
Federația Română de Fotbal îndeamnă toate cluburile cu echipe de juniori participante în competițiile AJF să aplice pentru evaluare! Prin respectarea standardelor de evaluare, cluburile pot beneficia de noi surse de finanțare, lărgirea bazei de selecție și, în final, descoperirea tinerelor talente din mediul rural, cu scopul de a le integra în fotbalul profesionist.
Dosarele cluburilor au fost depuse la Asociațiile Județene de Fotbal și, după verificarea acestora, experții sportivi din cadrul Departamentului Competiții al FRF au înmânat diplomele corespunzătoare fiecărei distincții.
Clasificarea centrelor de copii și juniori este valabilă pentru doi ani competiționali. Totuși, cluburile care nu au depus documentație sau cele care consideră că au îmbunătățit activitatea sportivă pot solicita o reevaluare după un an competițional.
Calendarul activităților pentru 2025:
-
03-14 februarie 2025 – Perioada pentru comunicarea cererii de înscriere/reevaluare la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
-
03 martie 2025 – Termenul pentru depunerea documentației la sediul AJF
-
23 iunie 2025 – Comunicarea rezultatelor finale ale evaluării/reevaluării
Obiectivele clasificării fotbalului amator:
-
Creșterea nivelului fotbalistic din România prin sprijinirea formării și competiției pentru cei mai tineri jucători.
-
Crearea unor standarde de calitate pentru centrele de copii și juniori, oferind părinților posibilitatea de a alege cel mai potrivit cadru pentru dezvoltarea talentului copiilor.
-
Îmbunătățirea infrastructurii fotbalistice, asigurând condiții excelente pentru jucători și spectatori.
-
Creșterea calității competițiilor organizate la nivel de copii și juniori.
-
Stabilirea unor standarde clare privind personalul tehnic, facilitățile sportive, rezultatele și educația din centrele de copii și juniori.