Campionatul Mondial s-a încheiat odată cu finala câștigată duminică de Argentina în fața Franței la lovituri de departajare. La turneul din Qatar, arbitrajul românesc a fost reprezentat de Istvan Kovacs, Vasile Marinescu și Ovidiu Artene.
”Cu aceste opt meciuri, poate am câștigat mai mult decât cu un meci la centru”, a spus Kovacs.
Istvan Kovacs, arbitru de rezervă la 8 partide de la acest Campionat Mondial, a lămurit într-un interviu FRF.tv situația sa:
”Ne-am pregătit exemplar când am ajuns în Qatar, atât eu și colegii mei, cât și ceilalți arbitri selectați în lotul pentru Mondial. Pur și simplu a fost o decizie a celor din Comisia de Arbitri FIFA, pe care noi am respectat-o. Pentru noi, faptul că am putut participa a fost o onoare. Oricine își dorește la centru, dar am căpătat experiență care ne va ajuta la următoarele turnee finale”.
Vezi în interviul FRF.tv AICI:
-
Ce spune Istvan Kovacs despre suma obținută din barem la Mondial;
-
Care au fost directivele FIFA privind minutele de prelungire;
-
Ce l-a impresionat cel mai mult în Qatar;
-
Cum a fost anul 2022 pentru el și care sunt obiectivele sale pentru următorii ani;















