”Orice început este puțin mai greu, dar ne bucurăm că Primăria și Consiliul Local au luat hotărârea de a începe un club care să aibă, în prima fază, un lot competitiv, după care vom face în așa fel încât următorul obiectiv să fie promovarea în Liga 3”, a declarat antrenorul CSM Satu Mare, Zoltan Ritli, înainte de starul sezonului.
Prima ligă sătmăreană va porni în sezonul 2018/2019 cu trei serii, două dintre ele alcătuite din 12 echipe (Seria A și B), iar Seria C va avea în componență 13 echipe. Noul sistem competițional prevede ca la finalul sezonului regulat câștigătoarele celor trei serii, împreună cu cea mai bună echipă de pe locul doi (va fi desemnată în urma unui miniturneu în care vor juca între ele după sistemul fiecare cu fiecare), se vor califica la Final Four Elite.
Seria B (Zona ”Someş”), etapa 1:
Vineri, 31 august:
CSM Satu Mare - Viitorul Vetiş (juniori: ora 16:00/ seniori: ora 18:00)
Arbitri: Ovidiu Mazilu, Sergiu Neichi, Cătălin Zsigrai;
Observator: Pataki Zoltan















