La întâlnirea cu cei doi foști jucători ai Generației de Aur, județul Satu Mare a fost reprezentat de președintele AJF Satu Mare, Ștefan Szilagyi, directorul Liceului cu Program Sportiv Satu Mare, Dorel Ziman și reprezentantul singurei echipe sătmărene participantă în competițiile organizate de FRF, FC Unirea Tășnad, Bogdănel Moise.
- ”Aseară, la Baia Mare, m-am întâlnit cu membrii afiliați din jud. Maramureș. Tot aici au venit și oamenii de fotbal din jud. Satu Mare. Întâlnirea avut loc la complexul sportiv Arena al CSS2 Baia Mare. Vă spun sincer că am rămas profund impresionat de felul în care arată această bază de pregătire și de condițiile de care beneficiază tinerii sportivi de aici. Îmi doresc să multiplicăm aceste modele de succes la nivel național.
În altă ordine de idei, discuția cu oamenii de fotbal din cele două județe a fost una foarte constructivă și concluzia una singură: fotbalul maramureșean și cel sătmărean se află pe drumul cel bun, însă lipsa implicării de la nivel federal pune multe probleme în teritoriu. Am convenit să lucrăm împreună și să grăbim procesul de dezvoltare cât putem de mult.
În această dimineață am avut și o întâlnire foarte bună cu autoritățile locale la sediul Consiliului Județean Maramureș, unde le-am prezentat acestora proiectul meu de modificare a legislației, în vederea facilitării investițiilor în infrastructură sportivă și în sport, în general.
O astfel de investiție am vizitat azi la Recea, lângă Baia Mare, unde oamenii gospodari de aici au construit un stadion nou-nouț și o sala de sport ultra-modernă. Felicitări!”, este mesajul transmis de Ionuț Lupescu, la finalul întâlnirii.















