Perseverență. După rezultatul excelent de la Dakar 2016, Mani Gyenes e pregătit de campionatul mondial

După ce a parcurs peste 9.000 de km prin Argentina și Bolivia, Mani Gyenes s-a întors acasă, în Satu Mare, unde a fost primit cu aplauze de către colegii și susținătorii acestuia de la Autonet.
Mani s-a întors de la Dakar 2016 unde a terminat pe locul 14 la general, fiind cea mai bună clasare obținută vreodată de acesta. În aventura sa a fost însoțit de echipa de asistență formată din Laszlo Olah și Szabolcs Racz. De asemenea, pilotul a fost sprijinit de Autonet, Consiliul Județean Satu Mare și Schlemmer.
Mani Gyenes a ajuns la sediul Autonet la ora 11.00, unde atât directorul Autonet, Csehi Arpad, cât și colegii i-au făcut o primire călduroasă, îmbrățișându-și cu căldură colegul, devenit acum un adevărat campion.
Mani Gyenes le-a mulțumit tuturor pentru susținere, iar la final, acesta a primit din partea Autonet un tort cu elemente specifice Dakarului, de peste 50 de kilograme.
În cadrul conferinței de presă, Mani a povestit despre aventurile trăite la raliul Dakar, despre cum a sărbătorit revelionul la Buenos Aires, dar și despre planurile de viitor, cum ar fi participarea la campionatul mondial explicând că ”Acum mă simt cel mai pregătit pentru acest campionat”.
  • “Ultimele două săptămâni nu au trecut chiar așa de repede pentru mine. O zi la Dakar este foarte lungă. Mă trezeam în fiecare dimineață în jurul orei 3,00 - 4,00, apoi mâncam, chiar dacă nu îmi era foame trebuia să mănânc pentru că urma să facem 800 - 900 de km. În primele zile nu am avut porțiuni de traseu foarte grele, dar în Bolivia eu am avut dificultăți cu altitudinea, s-a mers chiar și la 4.600 metri. Am avut dureri de cap, atunci am înregistrat rezultate mai slabe. Dar mi-am revenit când m-am întors în Argentina, iar rezultatele s-au văzut, au fost foarte bune. Probele din săptămâna a doua au fost scurte dar cu foarte mult nisip fin și temperaturi de peste 40 de grade. Tocmai din cauza temperaturii, două dintre probele speciale au fost scurtate de organizatori”, a povestit Mani Gyenes.
Acesta a povestit și despre căzătura sa, într-o etapă de maraton, în momentul în care a vrut să facă o depășire, iar în față i-a apărut o piatră pe care nu a mai avut cum să o evite, astfel că s-a dat peste cap. Din fericire, nu a pățit nimic grav.
La finalul cursei, Mani ajunsese pe locul 13 la general. “Ultimele zile au fost foarte bune pentru mine, în penultima rundă m-am situat pe locul 11, cel mai bun loc al meu din carieră. În ultima zi, am avut 4 minute în spatele lui Patrao, cel care s-a impus la clasa maraton, și 15 minute în fața raiderului de pe locul 15. E greu să recuperezi patru minute în 180 km”, a mai spus Gyenes.
Mani a mai povestit despre locurile în care piloții au fost cazați de-a lungul Dakarului, căldura de peste 40 de grade ori viitura care a oprit una dintre etape, dar și despre puținul timp pe care l-a petrecut pe internet, deoarece un GB de internet costa 2.500 euro.
De revelion, acesta a petrecut modest alături de colegii săi, într-un local din Buenos Aires.
Mani se gândește să renunțe la clasa maraton și să treacă la super producție pentru următorul Dakar și, de ce nu, să participe la toate etapele de campionat mondial.
”Acum mă simt cel mai pregătit pentru acest campionat. Voi pleca cu motocicleta aceasta, de la Dakar, dar am să-i fac niște îmbunătățiri deoarece nu mi-au plăcut suspensiile”, a mai spus, plin de speranță, Mani, care recunoaște că se află în fața celui mai bun rezultat din cei 15 ani de moto din carieră, din toate competițiile, terminând Dakar la 3 ore de lider.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii