Deși, pentru organizarea etapei, organizatorii au luat toate măsurile necesare conform noilor reglementari legislative (măsuri privind menținerea unui spațiu minim între persoane - atât sportivi, cât și spectatori), fiind obținut inclusiv avizul DSP, Comitetul de organizare al Campionatului a hotărât amânarea etapei pentru o dată ce va fi anunțată ulterior.
”Pentru organizarea etapei s-au luat toate măsurile necesare conform noilor reglementări legislative, fiind obținut inclusiv avizul DSP, măsuri privind menținerea unui spațiu minim între persoane, atât sportivi, cât și spectatori.
Cu toate acestea exista în continuare 2 aspecte prioritare care au fost permanent urmărite, respectiv:
- cel obiectiv și mai important fiind evoluția situației mondiale și naționale cu privire la răspândirea coronavirusului, recomandarea instituțiilor care gestionează situațiile de urgență, faptul că cea mai bună soluție este izolarea individuală și evitarea contactelor și adunărilor de orice fel;
- cel subiectiv ce se referă la numărul mic de înscrieri ale sportivilor din diferite motive de prevenire sau de delasare;
Având în vedere cele de mai sus, Comitetul de organizare al Campionatului a luat decizia prin care: ETAPA 1 a CAMPIONATULUI RALLY SPRINT SE AMÂNĂ pentru o dată ulterioară.
Cu privire la evoluția etapelor de Campionat, vă rugăm să urmăriți știrile din sursa oficială, fără a lua în considerare zvonurile neautorizate”, este mesajul transmis de organizatori.















