Sâmbătă după amiază, stadionul Someșul din Satu Mare a fost gazda petrecerii de zece ani a clubului de fotbal Juniorul Satu Mare, toți copiii, părinții și antrenorii care sunt implicați în activitatea clubului fiind prezenți la marea petrecere a familiei Juniorul.
Real Madrid, cel mai titrat club din istoria fotbalului european, sărbătorește astăzi 115 ani de existență, pe parcursul cărora a cucerit, între altele, 32 de titluri de campioană a Spaniei și 11 trofee de campioană continentală, scrie agerpres.ro
Vineri, începând cu ora 15,00, pe terenul sintetic de la Baza Campionii, conducătorii, antrenorii și jucătorii echipei de fotbal Dacia Grăniceri se întâlnesc să aniverseze 25 de ani de la înființarea echipei.
Pe 16 februarie 1930 s-a înființat Federația Română de Fotbal Asociație, continuatoarea organismului care a luat naștere în anul 1909 Asociația Societăților Sportive din România, primul organism de guvernare a fotbalului românesc, s-a înființat în 1909, activitatea fiind continuată apoi de Asociația Cluburilor de Fotbal.