Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat azi, 6 august, modificarea sistemului competițional la Liga 1. Astfel, începând din sezonul viitor, 2020-2021, în Liga 1 vor evolua 16 echipe.

Comitetul de Urgenţă al FRF a decis ca până la finalul sezonului 2019/2020 echipele din primele două eşaloane să poată efectua cinci înlocuiri la un meci, iar pe foaia de joc să poată fi trecuţi 20 de jucători.

Comitetul de Urgență al FRF a validat joi, 14 mai, scenariul dezbătut și agreat de cluburile participante în Liga 2 prin care competiția va continua doar pentru cluburile clasate pe primele 6 locuri înaintea întreruperii cauzate de pandemia COVID-19.

Într-un interviu acordat frf.ro, Istvan Kovacs face o analiză la rece asupra situației create de pandemia COVID-19: ”Și după ridicarea restricțiilor va trebui să ne protejăm pe noi și pe cei din jur”.

Dorel Ziman, directorul Liceului cu Program Sportiv din Satu Mare a participat, în perioada 27-30 ianuarie, la un curs de perfecționare pentru referenții zonali FRF și selecționerii de la loturile de juniori ale României.

Istvan Kovacs participă marți și miercuri (21 și 22 ianuarie) la cursurile de iarnă pentru arbitrii, arbitrii asistenți și observatorii din Liga 1. Cursurile sunt organizate de CCA și FRF la sediul Federației și la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.

Începând din luna ianuarie, Federaţia Română de Fotbal – prin Departamentul Competiții – organizează operațiunile privind acordarea vizelor anuale pentru jucătorii seniori și juniori participanți în competițiile organizate.

Federația Română de Fotbal a respins, în această după-amiază, recursul formulat de CSM Satu Mare la hotărârea Comisiei de Disciplină și Etică și a refuzat astfel înscrierea echipei sătmărene în Liga 3. 

În conformitate cu prevederile articolului 38 din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, cluburile din eşalonul al treilea aveau obligația să completeze și să depuna la FRF, până la data de 15 iulie 2019, cererea oficială de înscriere în competiție.

Federația Română de Fotbal a demarat în acest an procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii