banner energy kardio club

Astăzi, la Casa Fotbalului. A avut loc tragerea la sorți a meciurilor din ultima rundă dinaintea fazei grupelor Cupei României, ediția 2026. În play-off participă 32 de echipe: 24 calificate din turul 3 și 8 echipe care evoluează în actuala ediție a Ligii 1. Cele 8 echipe din primul eșalon au fost repartizate în urna A (Oțelul Galați, AFC Botoșani, AFK Csikszereda, Petrolul Ploiești, Farul Constanța, FC Corvinul, Sepsi OSK, FC Voluntari), iar restul de 24, decise în urma meciurilor din turul 3, în urna B.

CSM Olimpia Satu Mare a jucat miercuri după-amiază în compania celor de la Minaur, meciul din turul 3 al Cupei României – faza națională. Jocul disputat pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare s-a încheiat cu victoria băimărenilor, care s-au impus cu scorul de 5-0, după ce la pauză au intrat cu un avantaj de două goluri.

Miercuri, 12 august, de la ora 17:30, sunt programate meciurile din turul 3 al Cupei României – faza națională, etapă în care participă 25 de formații care și-au asigurat calificarea din turul anterior, cărora li s-au adaugat echipele din Liga 2 care intră direct în acest tur 3.

Miercuri, 5 august, s-au jucat partidele contând pentru turul 2 din faza națională a Cupei României, ediția 2026/2027, iar astăzi a avut loc tragerea la sorți a turului trei.

Miercuri, 29 iulie, s-au disputat 36 de partide din primul tur al Cupei României - faza națională, tur în care au intrat și formațiile din Liga 3. 

Miercuri, 29 iulie, de la ora 17:30, se vor disputa 36 de partide din primul tur al Cupei României - faza națională, tur în care au intrat și formațiile din Liga 3. Partidele din turul întâi se vor juca într-o singură manșă.

Astăzi, la sediul Federației Române de Fotbal, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din Turul 1 al Cupei României. După eliminarea Talnei Orașu Nou, în duelul decisiv pentru calificarea în finala Regiunii Nord-Vest, Unirea Tășnad este următoarea reprezentantă a județului Satu Mare în primul tur al fazei naționale a Cupei României. 

După victoria de sâmbătă în faţa Victoriei Viişoara din etapa a doua a Cupei României – faza regională, astăzi, campioana județului Satu Mare Talna Orașu Nou a jucat pe terenul celor de la FC Chieşd duelul decisiv pentru calificarea în finala Regiunii Nord-Vest.

Miercuri seara s-a disputat meciul primei etape din faza regională a Cupei României -  ediția 2026-2027, Grupa 1 a Regiunii 2 Nord Vest, iar în această seară, pe terenul din Orașu Nou s-a disputat al doilea joc din acestă fază a competiției, Talna primind vizita celor de lai Victoria Viișoara. La finalul uni joc disputat, sătmărenii s-au impus cu scorul de 5-4, după ce la pauză s-a intrat cu scorul de 3-2. Oaspeții s-au impus la loviturile de departajare cu scorul de 4-3.

Miercuri seara s-au disputat meciurile primei etape din faza regională a Cupei României -  ediția 2026-2027. În prima fază a competiției, județul Satu Mare este reprezentat de Talna Orașu Nou, care a câștigat faza județeană a Cupei României, după o victorie la scor cu CSM Victoria Carei.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii