România (locul 20 în clasamentul mondial) va întâlni pentru a treia oară Chile (locul 21 mondial). Ultima partidă dintre Stejari și Los Cóndores a avut loc loc în noiembrie 2022 pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf de la București, când Stejarii s-au impus cu 30-23. Primul meci dintre România și Chile, a avut loc la Valparaíso, în Chile, victoria revenind tot Stejarilor, 27-11.
În ceea ce privește meciul de sâmbătă, staff-ul tehnic a stabilit echipa care va intra pe teren. Astfel, este de subliniat debutul lui Antonio Mitrea și Toni Maftei, ambii aflați pentru prima dată în cantonamentul României seniori. De asemenea, patru jucători se vor afla sâmbătă în fața unui număr rotund de selecții, 20 – Tudor Butnariu, Cristi Boboc, Tudor Boldor și Alexandru Savin. Căpitanul echipei este Cristi Boboc.
“Primul meci din acest turneu este cel mai greu pentru că este și diferența de fus orar, încă ne adaptăm la acest lucru. Suntem o echipă, pot spune, cu jucători care nu au foarte multă experiență, pentru că peste 20 din jucătorii de bază au fost indisponibili pentru acest turneu. Nu căutăm o scuză, este însă o oportunitate pentru cei tineri, va fi un test pentru mulți dintre ei pentru că ne gândim în perspectiva Cupei Mondiale și pot demonstra că merită să fie în acel lot. Au fost zile de pregătire foarte bune și ne așteptăm ca toți jucătorii să reușească o performanță bună sâmbătă. Chile este un adversar interesant, cu un stil de joc rapid, foarte deschis, în viteză, cu jucători foarte bine pregătiți fizic. Știm că în acest moment ei pregătesc meciurile de calificare la Cupa Mondială, un moment foarte important pentru rugby-ul de aici, noi am obținut calificarea, obiectivul nostru pentru acest turneu este de a da timp de joc tinerilor, de a construi, de a crește nivelul de joc”, a declarat David Gérard, antrenorul României.














