În acest meci se pune în joc și Cupa Antim Ivireanu, trofeu pe care cele două echipe și-l dispută din 2002, în ultimii ani, acesta fiind câștigat de Lelos.
Staff-ul tehnic a stabilit echipa pentru această partidă, în Primul XV fiind făcute cinci modificări față de echipa care a început partida cu Portugalia. Astfel, linia întâi este schimbătă în totalitate cu Hartig, Bărdașu și Balan începând meciul, în linia a treia a revenit Ser, iar pe treisferturi, este o singură schimbare, cu Pop care va juca centru. Vă reamintim că după meciul cu lusitanii, România i-a pierdut pe Cojocaru și Gontineac, accidentați, iar Gordaș s-a accidentat la antrenamentul pe care echipa l-a făcut marți, la Snagov.
Căpitanul echipei este Marius Simionescu.
„Au fost zile bune, cu excepția accidentărilor care au apărut, am pierdut încă trei jucători, iar dacă e să tragem linie în acest moment nu avem 22 de jucători, jucători care sunt în Primul XV. Nu spun asta ca să căutăm scuze, ci ca să se înțeleagă că încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a avea o performanță cât mai bună. Totuși, este greu să suplinim absența pe unele posturi cheie, însă trebuie să privim înainte și să așteptăm zile mai bune, în care putem fi toți aici. Este pentru prima dată când mă confrunt cu acest lucru, cu gestionarea atâtor accidentări, nu este deloc ușor pentru că mi-aș dori să fiu concentrat doar pe partea ce ține de joc, însă trebuie să investesc multă energie în a găsi soluții optime de fiecare dată. De exemplu, pentru acest meci am rămas marți fără pilier dreapta, am găsit azi noapte o soluție, ni se va alătura direct în Georgia vineri dimineață, deci lucrurile nu sunt ușoare. Încercăm să rezolvăm totul pentru grup pentru că băieții merită asta, oricum am știut înainte de Campionatul European că lucrurile ar putea să fie dificile, însă nu îmi închipuiam că va fi chiar așa. Suntem în semifinale și am muncit ca să ajungem acolo și cred că lucrurile vor fi mult mai bune. Este o semifinală, și dacă ne respectăm pe noi și ceea ce am făcut până acum în cele șase săptămâni împreună, trebuie să ieșim pe teren și să dăm maximum, nu vorbesc despre victorie sau înfrângere, nu este doar despre rezultat, ci și despre jocul pe care îl vom face. Lucrurile nu vor fi simple, știm asta, dar merităm să terminăm bine acest campionat european pentru că nu a fost un parcurs facil. Punctul nostru forte, dar în același timp și cea mai mare slăbiciune a nostră, este încrederea. Când suntem încrezători, suntem o echipă bună. Ceea ce lumea nu-și amintește este că, cu nouă minute înainte de finalul meciului cu Portugalia, erau cu trei puncte în fața noastră, dar am avut balonul în 22-ul nostru și ne-am dorit să marcăm, ca să revenim în joc, să preluăm conducerea, am pierdut mingea și 10 secunde mai târziu era un eseu de 100 de metri, timp de 71 de minute băieții au avut încredere, au dat totul, nu au trișat, pentru că au avut încredere în echipă și în ultimele 10 minute lipsa încrederii a fost punctul nostru slab. Când ne pierdem încrederea, o facem definitiv, la asta trebuie să lucrăm, pentru că avem o vorbă, fantomele trecutului revin, iar asta s-a întâmplat cu Portugalia. Știm că încă mai sunt lucruri de digerat, de lăsat în urmă după Cupa Mondială, iar acești băieți pot face asta”, a declarat David Gérard.