România și Țările de Jos s-au întâlnit de șapte ori până acum, toate partidele fiind câștigate de Stejari, primul meci având loc în 1937 la Expoziția Internațională de la Paris, apoi în 1976 în Cupa FIRA, cele mai recente fiind în perioada 2000-2002.
Staff-ul tehnic a stabilit echipa care va evolua, în Primul XV fiind făcute două modificări față de meciul cu Uruguay de săptămâna trecută: Cristi Chirica și Andre Gorin alăturându-se căpitanului Mihai Macovei în linia a treia. Mâine, Macovei va fi pentru a 60-a oară căpitanul României, de asemenea de remarcat și revenirea după un an și opt luni în echipă, din cauza accidentărilor, a lui Marius Simionescu.
Echipa României: 1. Constantin Pristăvița (CSM Știința Baia Mare), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moțoc (Stade Aurillacois), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Mihai Macovei (C)(Colomiers), 8. Andre Gorin (RCHCC), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuțu (CS Vienne), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (RCHCC)
Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CSA Steaua),17. Alexandru Savin (SO Chambery) , 18. Costel Burțilă (RCHCC), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Taylor Gontineac (Rouen), 23. Marius Simionescu (CS Dinamo)
Staff: Andy Robinson – antrenor principal, Stephen Scott – antrenor înaintare, Sosene Anesi – antrenor treisferturi, Florin Tașcă și Silviu Tănase – preparatori fizici, Marius Todosi și Constantin Sandu – kinetoterapeuți, Dan Wanya Crângu – doctor,, David Popa – analist video, Cătălin Fercu – mentor coaching, Constantin Gheară – manager media, Daniel Carpo – manager sportiv.