Handbal | Fetele de la Atletik Satu Mare, locul 1 la junioare III

Handbalistele de la Atletik Satu Mare au avut din nou un sfârșit de săptămână excelent, cu victorii pe linie. 

Astfel, junioarele IV au avut o prestație foarte bună la turneul organizat de Pegasus Târgu Mureș, junioarele III s-au impus la scor, pe teren propriu, în fața echipei CS Arieșul Turda, iar junioarele II au câștigat, tot pe teren propriu, meciul cu CSS Viitorul Cluj.

Echipa de junioare II, pregătită de Kibedi Albert, s-a impus la o diferență de patru goluri (31-27) în fața clujencelor de la CSS Viitorul. Jocul disputat în Sala LPS Ecaterina Both din Satu Mare, în cadrul etapei a opta a Campionatului Național de junioare II, a fost echilibrat, însă sătmărencele au condus în permanență și în ultimele minute s-au distanțat la 4-5 goluri.

Sătmărencele ocupă locul 5 în Seria H, cu 13 puncte, la egalitate de puncte cu CS Marta Baia Mare, iar etapa următoare cele două echipe se vor întâlni în dule direct, la Baia Mare. 

Pentru Atletik Satu Mare patru jucătoare au marcat câte 6 goluri (Kibedi Sarah, Denisa Pop, Evelin Vaida și Melisa Gridjac), Monica Medve a înscris 5 goluri, iar Andra Lup 2 goluri, în timp ce  Carmina Fizeșan, de la CSS Viitorul, a fost golghetera meciului, cu 11 goluri marcate.

Rezultatele bune obținute de sportivele de la Atelik Satu Mare au fost obținute și prin ajutorul primit de la Consiliul Județean Satu Mare, care este partener al echipei prin proiectul ”Promovarea Sportului de Performanță”.

Atletik Satu Mare: Vivien Tompoș, Laura Cățoiu, Kibedi Sarah, Cosmin Caraba, Denisa Pop, Silvia Hrihor, Rafaela Popescu, Evelin Vaida, Monica Medve, Lucia Birou, Melisa Gridjac, Maria, Tarța, Andra Lup, Oana Pintea;

Antrenor: Kibedi Albert;

Junioarele III, pregătite de Ciprian Mărieș, au câștigat la scor, 41-10, duelul de pe teren propriu cu CS Arieșul Turda și au urcat pe primul loc în Grupa H, cu 24 puncte. Sătmărencele au făcut spectacol în fața propriilor suporteri, Lara Sarca marcând 16 goluri, Melisa Gridjac a înscris 10 goluri, Miruna Sana și Maria Tarța câte 4, Andra Lup și Antonia Caraba câte 3, iar Claudia Cadar a marcat un gol. Etapa următoare, duminică, 8 decembrie, Atletik Satu Mare va juca în deplasare la ocupanta locului 4, LPS Fl. Fleșeriu Sebeș.

Atletik Satu Mare: Maria Sana, Lara Sarca, Oana Pintea, Andra Lup, Claudia Casar, Denisa Jurj, Antonia Caraba, Andreea H., Maria Tarța, Melisa Gridjac;

Antrenor: Ciprian Mărieș

Rezultate Junioare II, Seria H, etapa 8:

CSS 2 Baia Mare 44 - 28 CS Marta Baia Mare

LPS Bistrița 23 - 18 ACS Viitorul Năsăud

ACS Alpha Oradea 24 - 27 CS Phoenix Baia Mare

Atletik Satu Mare 31 - 27 CSS Viitorul Cluj

Clasament Junioare II, Seria H:

1. CSS 2 Baia Mare 22 puncte

2. CS Phoenix Baia Mare 20p

3. CSS Viitorul Cluj 17p

4. CS Marta Baia Mare 13p

5. Atletik Satu Mare 13p

6. ACS Alpha Oradea 11p

7. LPS Bistrița 2p

8. ACS Viitorul Năsăud 0p

 

Rezultate Junioare III, Seria H, etapa 9:

CSS Zalău 21 - 33 CSS Viitorul Cluj

Atletik Satu Mare 41 - 10 ACS Arieșul Turda

CSS 2 Baia.Mare 12 - 34 LPS Fl. Fleșeriu Sebeș

Clasament Junioare III, Seria H:

1. Atletik Satu Mare 24 puncte

2. CSS Viitorul Cluj 24p

3. CSS 2 Baia Mare 24p

4. LPS Fl. Fleșeriu Sebeș 18p

5. CSS Zalău 16p

6. CS Comunal Sânmartin 4p

7. LPS Tg. Mureș 0p

8. ACS Arieșul Turda 0p

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii