Liga 4 | Olimpia MCMXXI și-a stabilit programul de pregătire și meciurile amicale

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Conducerea clubului Olimpia împreună cu antrenorul Nelu Donca au stabilit programul de pregătite și meciurile amicale din următoarea perioadă.

Astfel, astăzi, de la ora 18:30, pe Stadionul Someșul din Satu Mare va avea loc primul antrenament din această vară, iar sâmbătă, de la ora 17:00, vor disputa primul joc amical, în compania echipei FC Unirea Tășnad. 

”Galben-albaștrii” vor disputa primul meci oficial din noul sezon miercuri, 31 iulie, de la ora 17:30, pe Stadionul Someșul, sătmărenii urmând să întâlnească în primul tur al Cupei României - faza națională echipa SCM Zalău.

Sâmbătă, 3 august, Olimpia ava juca un meci amical pe terenul celor de la Fortuna Căpleni, iar sâmbătă, 10 august, echipa pregătită de Nelu Donca va participa alături de Unirea Păuleşti, Recolta Dorolţ şi Luceafărul Decebal la ediția a II-a a Cupei Unirea, pe terenul din Petin. 

Tot sâmbătă,10 august, de la ora 17:00, pe stadionul Someşul este programat meciul de prezentare al lotului, sătmărenii utmând să primească vizita echipei a doua a celor de la FC Kisvarda (Ungaria).

Conducerea clubului a fost foarte activă în această vară și a reușit să transfere cinci jucători care se vor alătura echipei încă de la primele antrenamente (Adam Pal - Recolta Dorolț, Alin Lung - Voința Doba, Paul Bonta - LPS Satu Mare, Kennedy Resende - Portugalia și Marian Negrean - liber) și se mai poartă discuții cu alți trei jucători sătmăreni. 

  •  ”Vă așteptăm alături de noi la fiecare meci amical sau oficial! În cazul unor modificări privind datele de disputare a meciurilor vă vom comunica schimbările prin intermediul paginilor VoluntariOlimpiști și FC Olimpia Satu Mare”, este mesajul transmis de conducerea clubului Olimpia.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Ultima modificare Miercuri, 24 Iulie 2019 11:14

Lasă un comentariu

energy kids

Rezultate și clasamente fotbal județean

global

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii