banner energy kardio club

Sezonul 2026/2027 din Liga 2 a început în forță, cu multe goluri, reveniri spectaculoase și emoții până în ultima secundă.

Nou-promovata FC Bacău este fără înfrângere din etapa a 11-a a eșalonului secund și după 20 de etape se situează pe locul 10, cu 30 puncte (8 victorii, 6 egaluri, 6 înfrângeri). Prima victorie din această serie pozitivă a moldovenilor a fost obținută pe Stadionul Olimpia”Daniel Prodan” Satu Mare.

Penultima etapă a sezonului regular a fost o etapă în care lucrurile s-au desfășurat în defavoarea campioanei en-titre. Rămasă „la dispoziția” rezultatelor, FCSB și-a aflat soarta chiar înainte de meciul de la Arad cu UTA, asta pentru că scenariile care îi lăsau pe roș-albaștri în afara celor șase locuri s-au întâmplat. Așadar, Argeș a reușit să îi administreze lui Dinamo cea de-a doua înfrângere consecutivă, asigurându-și astfel ultimul bilet de play-off.

A fost o rundă spectaculoasă și nu doar pentru că s-au marcat 26 de goluri, unele dintre ele putându-se regăsi la finalul sezonului în topul celor mai frumoase ale campionatului. Au fost cinci victorii ale gazdelor, două pentru oaspeți și o singură remiză. 

Dinamo și-a asigurat calificarea în play-off după victoria din această etapă cu Unirea Slobozia, în timp ce am aflat deja cinci dintre cele zece echipe care vor evolua în play-out. Lupta pentru ultimele locuri de play-off rămâne deschisă și încinsă.

A fost o etapă a gazdelor, care au câștigat cinci dintre cele opt partide, și a numărului mare de goluri. S-a înscris de 26 de ori, o medie de peste trei reușite/meci. Nu au fost schimbări importante în clasament, însă ierarhia s-a mai aerisit în zona luptei pentru play-off.

Primul eșec suferit de Universitatea Craiova în 2026 nu a dus la schimbarea liderului. Sunt noutăți în zona play-off-ului, unde lupta ar putea căpăta aspecte dramatice odată cu runda intermediară care a început marți.

A fost o etapă în care nu s-a înregistrat nicio remiză. Gazdele au obținut trei victorii, iar oaspeții s-au impus în celelalte cinci partide. Rapid și Dinamo se numără printre echipele care au câștigat în deplasare, succese care le permite să țină ritmul impus de Universitatea Craiova.

Cu ce rămânem după prima etapă din 2026 în Superliga. Universitatea Craiova și-a păstrat primul loc, cu o nouă demonstrație de forță, la capătul unei runde în care nu au lipsit surprizele.

În etapa a XIII-a din eșalonul secund s-au marcat doar 25 de goluri, gazdele au câștigat patru jocuri, oaspeții s-au impus în alte patru meciuri, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii