banner energy kardio club

Alexandru Pelici: „Mă bucură faptul că astăzi nu am primit gol. Jocul începe să se lege”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

CSM Olimpia Satu Mare a obținut astăzi prima victorie din această vară, după ce s-a impus cu scorul de 2–0 în fața celor de la SCM Zalău, într-un meci amical disputat pe Stadionul Olimpia „Daniel Prodan”.

A fost al cincilea joc de verificare al echipei pregătite de Alexandru Pelici și, totodată, primul în care sătmărenii au încheiat meciul fără gol primit. Staff-ul tehnic a rulat un lot de 20 de jucători, oferindu-le tuturor minute de joc.

La finalul meciului, antrenorul Alexandru Pelici s-a arătat mulțumit de faptul că echipa nu a primit gol, dar și de faptul că „jocul începe să se lege, iar echipa iese treptat din oboseala acumulată în cantonament”.

„În această perioadă, de când am început pregătirile, eram un pic debusolați și așteptam decizia privind liga în care vom evolua. Însă noi trebuie să ne vedem de munca noastră. Indiferent în ce eșalon vom juca, trebuie să continuăm să muncim cu aceeași seriozitate.

Referitor la jocul de astăzi, le mulțumesc celor de la Zalău că au acceptat invitația noastră. Pentru mine sunt foarte importante cât mai multe meciuri de pregătire, pentru că doar astfel putem vedea unde greșim. Așa putem corecta erorile și îmbunătăți calitatea jocului nostru. În primele trei săptămâni ne-am concentrat în special pe pregătirea fizică, astfel încât toți jucătorii să ajungă la același nivel. De acum înainte vom pune accentul pe îmbunătățirea jocului.

Mă bucură faptul că astăzi nu am primit gol. Jocul începe să se lege, iar echipa iese treptat din oboseala acumulată în cantonament.

Nu am venit aici pentru a impresiona prin rezultate în primele meciuri amicale. Cel mai important este să evaluăm jucătorii și să vedem dacă pot face față nivelului pe care îl așteptăm de la ei. În această perioadă rezultatele sunt pe plan secund. Astăzi am întâlnit o echipă care pasează bine și care ne-a pus de multe ori în dificultate. Este îmbucurător că, în multe momente ale jocului, am reușit să închidem bine spațiile.

Din punctul meu de vedere, suntem în grafic cu pregătirea, însă lotul mai are nevoie de încă aproximativ patru jucători”

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii