Amical | CSM Satu Mare, învinsă cu 9-0 de Minaur Baia Mare

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

CSM Satu Mare a jucat miercuri al doilea meci de pregătire din această vară, în deplasare la Minaur Baia Mare.

Dacă primul joc disputat de cele două echipe, sâmbătă, la Satu Mare, a fost echilibrat, băimărenii câștigând cu 2-1, jocul de miercuri a fost la discreția echipei pregătite de Dorin Toma care s-a impus cu scorul de 9-0.

Băimărenii au condus la pauză cu scorul de 3-0 prin golurile marcate de Adrian Bedea (min. 19), Raul Stanciu (min. 25) și Răzvan Rus (min. 40), iar în repriza secundă, odată cu schimbările efectuate de Ritli, care a vrut să vadă la joc mai mulți juniori, băimărenii au mai înscris de cinci ori prin Brian Lemac (min. 48), Stanciu (min. 51), Al. Muscă (min. 63 și 73), Valer Giurgiu (min. 76), iar Raul Ritli a marcat un autogol.

Chiar dacă miercuri Zoltan Ritli și-a sărbătorit ziua de naștere, antrenorul sătmărean nu este supărat de rezultat, deoarece nu a început încă pregătirea tahnico- tehnică, însă este dezamăgit de evoluția unor jucători deoarece majoritatea golurilor au fost încasate după greșeli individuale.

În perioada următoare CSM-ul continuă pregătirile pe plan local, iar sâmbătă va juca un nou meci amical, în compania celor de la SCM Zalău.

Amical | Minaur Baia Mare 9 - 0 CSM Satu Mare (3–0)

Marcatori: Adrian Bedea, Raul Stanciu (2), Răzvan Rus, Brian Lemac, Al. Muscă (2), Valer Giurgiu / Raul Ritli (autogol);

Minaur Baia Mare: Danciu (Gudea) – Lihet (Duruș), Prunescu (David Simion), Suciu, Lupu (Cheia), Oșan (Giurgiu), Piper, R. Rus (Groza), Stanciu (Cubaș), Bedea (C. Tutuța), Lemac (Muscă);

Antrenor: Dorin Toma;

CSM Satu Mare (repriza 1): Oșan – Doroș, R. Ritli, Șimon, Svarczkopf, Tincău, Vincze L., Faur, Cădar, R. Nyilvan, Chitaș;

CSM Satu Mare (repriza 2): Oșan – Bordac, Doroș, Negrean, Șimon, Vincze D., Jakab, Ziman, Zima, Chitaș, Tincău;

Antrenor: Zoltan Ritli;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii