Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Liga 3 | Victorie consistentă pentru Unirea Tășnad la primul meci pe teren propriu din acest an Foto: Sportul Sătmărean

Liga 3 | Victorie consistentă pentru Unirea Tășnad la primul meci pe teren propriu din acest an

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

După patru meciuri consecutive disputate în deplasare (trei înfrângeri și o victorie), jucătorii Unirii Tășnad au jucat în această după-amiază pentru prima dată în acest an pe teren propriu și au oferit un meci spectaculos suporterilor prezenți în tribuna stadionului Unirea prin victoria cu 5-2 în fața vecinei de clasament, FC Avrig.

Echipa pregătită de Cristi Popa trebuia să facă uitată săptămâna de coșmar în care nu a marcat și a încasat 11 goluri de la Universitatea Cluj și Sănătatea Cluj, iar astăzi, în ciuda câtorva absențe importante din lot (Cherecheș, Bălău, M. Silaghi și Faur), jucătorii Unirii au arătat poftă de joc și mai ales poftă de goluri.

Tășnădenii au deschis foarte repede scorul (min. 3), după un corner executat direct pe poartă de Gabi Cădar, portarul Alexandru Samoilă a respins greu de pe linia porții, fundașii oaspeților nu au reușit să degajeze, iar mingea a ajuns la Markusz Varga care a șutat cu sete, sub transversală pentru 1-0. În minutul 26, tășnădenii își dublează avantajul prin golul marcat din penalty de Gabriel Cădar, iar înainte cu zece minute de pauză, la capătul unui contraatac rapid al oaspeților, Andrei Stanciu reduce din diferență și stabilește scorul pauzei, 2-1.

În startul reprizei secunde, Imi Nagy reface diferența de două goluri (min. 49) în favoarea Unirii, iar după o oră de joc Gabriel Cădar reușește dubla și echipa pregătită de Cristi Popa conducea cu 4-1. Au urmat o serie de ocazii la poarta celor din Avrig, mai toți jucătorii Unirii dorind să marcheze, însă cei care au înscris au fost oaspeții, Ionuț Bratimă (min. 84) executând perfect, la vinclu, o lovitură liberă din preajma careului tășnădean. În ultimul minut al prelungirilor, Mihai Popa execută perfect o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Mădălin Bolba înscrie cu o lovitură de cap și stabilește scorul final al unui joc controlat în totalitate de echipa din Tășnad.
Printre suporterii prezenți pe stadionul Unirea l-am văzut pe Florin Mulcuțan (consilierul ministrului Tineretului și Sportului, Ioana Bran), dar și pe președintele AJF Satu Mare, Ștefan Szilagyi, care era destul de agitat înainte și la finalul meciului.

Tot în cadrul acestei etape, echipa pregătită de Mircea Bolba, Unirea Dej a pierdut acasă cu Unirea Alba Iulia, scor 3-1, deși a condus cu 1-0 până în minutul 80, oaspeții marcând de trei ori în ultimele zece minute. 

  • ”A fost un meci bun, băieții au respectat ce am discutat înainte de meci și puteam câștiga la o diferență mult mai mare. Ne așteaptă o deplasare lungă, la Iernut, unde dorim să facem un joc bun și să obținem un rezultat pozitiv”, a declarat la finalul meciului antrenorul Cristi Popa.

Liga 3 | Seria 5 | Etapa 22 | FC Unirea Tăşnad 5 - 2 FC Avrig (2-1)
Marcatori: Markusz Varga (min. 3), Gabriel Cădar (min. 26 - penalty și min. 63), Zoltan Nagy (min. 49), Mădălin Bolba (min. 90+4) / Andrei Stanciu (min. 35), Ionuţ Brătimă (min. 84);
Stadion: Unirea (Tăşnad - Satu Mare);
Arbitru: Spinu Mihai (Dej);
Asistenți: Suciu George (Câmpia Turzii) și Mazilu Elena Roxana (Cluj-Napoca);
Observatori: Stefanuti Claudiu (Năsăud) și Birtalan Attila (Sălaj);

FC Unirea Tăşnad: Sebastian Moroz - Pavel Nemeș, Raul Stanciu, Nagy Zoltan, Gabriel Cădar, Adrian Ciul, Denis Cubaș, Mark Parnău, Călin Vădan, Markusz Varga, Sergiu Bercean;
Rezerve: Kereszi Casian - Raul Silaghi, Mădălin Bolba, Raul Ștef, Darian Chifor, Mihai Popa, Szekely Krisztian;
Antrenori: Cristian Popa și Ovidiu Suciu;

FC Avrig: Alexandru Samoilă - Paul Gombar, Ciprian Natea, Daniel Popa, Ionuț Simion, Andrei Lascu, Andrei Stanciu, Ionuț Barculet, Ionuț Bratima, Florin Stelea, Marius Cosovan;
Rezerve: Răzvan Cocarcă, Alexandru Bolta, Sergiu Bucur, Mircea Risti, Adrian Radu, Silviu Rogozan, Rareș Lacău;
Antrenor: Mihai Ianc;

Program Liga 3, Seria 5, etapa 22:
Vineri, 13 aprilie:
CFR Cluj II 3 - 0 Gaz Metan Mediaş II (2-0)
Sâmbătă, 14 aprilie:
FC Unirea Tăşnad 5 - 2 FC Avrig (2-1)
Unirea Dej 1 - 3 Unirea Alba Iulia (1-0)
Industria Galda 0 - 3 ACS Fotbal Comuna Recea (0-2)
Avântul Reghin 0 - 1 Metalurgistul Cugir (0-1)
FC Universitatea Cluj 2 - 1 Sănătatea Cluj (2-0)
Performanţa Ighiu 3 - 0 Viitorul Ghimbav (masa verde)
CS Iernut a stat.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

energy kardio club mai