Echipa Națională U16 a României, alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2011, va participa la Turneul celor 4 Națiuni, desfășurat la Santarem (Portugalia), în perioada 24 septembrie – 6 octombrie.
Echipa națională U18 a României, formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2009 și antrenată de selecționerul Mircea Diaconescu, se pregătește pentru Campionatul Mondial U17 din Qatar, care se va desfășura în perioada 19 noiembrie – 13 decembrie 2026.
Fundașul central al CSM-ului sătmărean, José Elo Ayeto, a primit o nouă convocare la echipa națională a Guineei Ecuatoriale, pentru acțiunile internaționale programate în cadrul preliminariilor pentru Cupa Africii pe Națiuni 2027.
Sătmăreanul Ianis Puți a fost convocat la echipa națională U15 pentru pentru participarea la turneul internațional “Torneo delle Nazioni”, organizat în Austria și Italia, în perioada 25 aprilie – 1 mai 2026.
Începând din această vară, sătmăreanul Ianis Puți evoluează pentru echipa de juniori U16 a celor de la CFR 1907 Cluj, iar evoluțiile foarte bune din Liga Elitelor, în care a marcat aproape în fiecare etapă (12 goluri în 11 etape), a atras atenția antrenorilor de la echipa națională U15.
Echipa națională U17, formată din juniori născuți începând cu 1 ianuarie 2009, va disputa în octombrie primele meciuri oficiale contând pentru prima fază a calificărilor la EURO 2026. Printre jucătorii convocați de selecționerul Mircea Diaconescu pentru primele jocuri cu Israel, Franța și Azerbaidjan se regăsește și sătmăreanul Darius Bota, care, la începutul lunii, a marcat un gol și a dat o pasă de gol la Syrenka Cup.
Începând din această vară, sătmăreanul Darius Bota evoluează pentru echipa de juniori U17 a celor de la AFK Csikszereda, iar evoluțiile sale de la echipa ciucană în Liga Elitelor U17 au atras atenția antrenorilor de la echipa națională U17.
Începând din această vară, sătmăreanul Ianis Puți evoluează pentru echipa de juniori U16 a celor de la CFR 1907 Cluj, iar evoluțiile foarte bune din primele patru etape ale Ligii Elitelor, în care a marcat 9 goluri, a atras atenția antrenorilor de la echipa națională U15.
Selecționerul Mircea Lucescu a convocat 26 de jucători pentru startul drumului spre Mondial, 15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă. Printre jucătorii convocați se regăsește și sătmăreanul Adrian Rus.