În perioada 12-14 iunie 2026, municipiile Deva și Hunedoara vor găzdui meciurile din cadrul Cupei României la Minifotbal ediția 2026, competiție organizată de Federația Română de Minifotbal. La faza finală a competiției, județul Satu Mare este reprezentat de trei echipe: Labradorii Satu Mare, Power Satu Mare și Favela Satu Mare.
Power Satu Mare este singura echipă sătmăreană neînvinsă în cele două jocuri disputate în prima zi a competiției,, echipa lui Michael Mureșan învingând cu scorul de 2-1 Amicii Buzău, iar duelul cu AS Lin&Ema Alba Iulia l-au încheiat la egalitate, 3-3, însă s-au impus la loviturile de departajare.
Labradorii Satu Mare au fost învinși în primul meci al zilei de Sonic Friends Buzău cu scorul de 2-0, iar al doilea joc al zilei l-au pierdut cu scorul de 9-1 în fața celor de la IGNA Construct Oradea.
Favela Satu Mare a pierdut cu 2-1 duelul cu United Ploiești, iar în al doilea meci al zilei au fost învinși cu scorul de 4-1 de Activ DB Jibou.