Recolta Dorolț este campioana județeană la juniori U19 pentru al treilea an consecutiv. Astfel, după ce a încheiat pe primul loc în liga de elită sătmăreană, echipa pregătită de Ciprian Hrițiu s-a calificat la etapa regională a competiției, etapă la care s-au calificat câștigătoarele celor 42 de campionate județene din țară.
Reprezentanta județului Satu Mare a fost repartizată în Regiunea 2 Nord Vest alături de câștigătoarele din Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș și Sălaj.
Cele șase echipe au fost împărțite în două grupe, Recolta făcând parte din Grupa 2, alături de echipele campioane din Maramureș și Bistrița-Năsăud. Spre rușinea lor, bistrițenii nu au dat campioana în acest sezon competițional, astfel că Recolta Dorolț va juca doar cu FC Șișești, campioana Maramureșului, câștigătoarea urmând să se califice în finala regională, unde vă întâlni câștigătoarea Grupei 1 (CA Oradea, Academia de Fotbal Luceafărul Cluj, ACS Barcău Nuşfalău).
Astfel, duminică, 31 mai, echipa pregătită de Ciprian Hrițiu va juca singurul meci din grupă în Maramureș, pe terenul celor din Șișești, de la ora 17:00. În situaţia în care, după 90 de minute de joc rezultatul este egal, echipa învingătoare va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare.
Recolta Dorolț: Avram Kristian, Loredan Romocea, Danile Marka, Uveges Kevin, Darius Pop, Dario Timis, Szeles Gergo, Răzvan Vaida (cpt.), Balog Kevin, Szekely Erik, Baraconi Balazs, Bogner Daniel, Horvath Andrei, Andrei Bălan, Sztankovits Imre, Labos David, Orha Alex, Lucas Pop, Erdei Abel, Kovacs Janos, Nagy Gheorghe, Pleth Matei, Sebastian Racovan, Marton Tiberiu;
Antrenor: Ciprian Hrițiu;