În urmă cu exact o lună, în cadrul ședinței de Consiliu Județean, mai mulți dintre consilierii județeni și-au exprimat dorința de a verifica ”dacă se face treabă legală și corectă” la FC Olimpia Satu Mare. Astfel, consilierul PSD Vasile Ciocan s-a arătat dezamăgit de modul în care se derulează proiectul CS FC Olimpia 2010 Satu Mare, care a ajuns să promoveze sportivi și conducători din alte județe decât Satu Mare, în timp ce consilierul Pinter Jozsef ”l-a liniștit”, promițându-i că, în urma discuției purtate chiar în acea zi (29 ianuarie 2016) cu președintele clubului Olimpia, Dan Domuța Băbuț, la ședința din luna februarie (adică azi) va prezenta Registrul cu modul de cheltuire a banilor pe anul 2016.
Câteva zile mai târziu, în data de 3 februarie 2016, Băbuț a invitat reprezentanții mass-media locală la o conferință de presă care avea ca temă principală: ”prezentarea bilanţului de venituri şi cheltuieli de la club pe anul 2015”.
Însă, în cadrul conferinței de presă, Băbuț nu a făcut altceva decât să persifleze consilierii județeni care i-au solicitat situația cheltuielilor la clubul de fotbal: ”Deconturile erau făcute și stăteau în dulap la directoarea economică care probabil trebuia să le dea mai departe la consilieri. Toate sunt disponibile la zi”, explica Băbuț. De asemenea, înloc să prezinte cifre concrete (așa cum se face la bilanț), Băbuț s-a limitat în a prezenta un teanc de acte pe care le-a fâlfâit, de la distanță, ziariștilor, bolborosind doar date și sume de bani (ba în lei noi, ba în lei vechi), la anumite deconturi, venituri, state de plată etc.
În ceea ce privește ”Registrul” promis că va fi prezentat azi consilierilor județeni, consilierii nu s-au ales decât cu o altă promisiune neonorată. Totuși, conducerea Olimpiei nu a venit cu mâna goală în fața consilierilor și a sătmărenilor: l-a ”scos la tablă” pe consilierul județean PSD, Alexandru Horvat, să prezinte ”oral” conținutul ”Registrului”:
- ”Având în vedere situația precară și faptul că s-a adunat o sumă importantă de datorii la Clubul Olimpia, în primul comitet director am aprobat bugetul de venituri și cheltuieli unde am renunțat la o parte din activitățile care trebuia să le desfășurăm și la o parte din cheltuielile suplimentare care dorim să le facem în așa fel încât FC Olimpia să-și poată continua activitatea și după acest sfârșit de campionat. Să avem o continuitate și în campionatul 2016 - 2017.
- Am stabilit obiectivul pentru sezonul regulat, clasarea în primele șase, având în vedere că ne dorim să participăm în play-off. Am stabilit în ședința de astăzi salariile pentru cei din administrativ și cu responsabilitate vă spun că am luat fiecare salariat și toate aceste salarii tocmai datorită faptului că vrem să avem continuitate au fost diminuate cu o sumă corespunzătoare și facem o economie la bugetul clubului până la sfârșitul anului de aproximativ 21.000 de lei.
- S-a făcut o eșalonare a datoriilor către firmele prestatoare de cele 8 miliarde. Deci domnul președinte a avut această sarcină de a discuta cu fiecare firmă unde noi avem datorii în așa fel încât în doi ani de zile să ajungem cu datoriile la 0. S-au înțeles și lucrul acesta se poate întâmpla. Din sumele alocate de către Consiliul local și Consiliul județean, în prima etapă s-au plătit cotizațiile către bugetul de stat, cheltuielile pentru activitățile desfășurate, având în vedere că a demarat acest retur, privind taxele aferente: salarii, cazare, masă și transport.
- Acestea sunt lucrurile care le-am stabilit. La fel am stabilit în comitetul director am stabilit ca suma de 1.200.000 lei să ne rămână pentru desfășurarea activității din vară. Cred că ne putem îndeplini obiectivul și cred că dacă toate aceste măsuri le ducem la îndeplinire, staff-ul tehnic împreună cu cel executiv, lucrul acesta se poate îndeplini.
- Încă o dată: deci am rugat conducerea clubului: transparență totală în cheltuirea banului public! S-a implementat un site unde vor apărea toate activitățile, tot ce se desfășoară la club, toate cheltuielile și toate facturile care se plătesc”, a spus consilierul județean PSD, Alexandru Horvat.
Celelalte secțiuni ale site-ului conțin fie informații vechi, cum este, spre exemplu ”Echipa a II-a” care nu mai există din vara anului trecut, fie secțiunea ”Copii și juniori” unde, cu excepția unei poze... nimic altceva. De asemenea, secțiunea ”Echipa” prezintă jucători plecați de la club (Gabi Cădar, Alexandru Boștină) ori maseur-ul Dan Filip, plecat, de asemenea ca și fostul antrenor secund, Ciprian Prodan. Restul jucătorilor sunt prezentați în tot atâtea echipamente câte au fost la echipă în ultimii 2-3 ani...
Dacă e să ne luăm după site, singura informație despre meciul următor este: ”No more matches scheduled”, în timp ce rezultatul ultimului meci nu este trecut, deși acesta s-a disputat de câteva zile.
În schimb, site-ul oficial al clubului Olimpia reflectă adevărata relație dintre conducerea clubului și fanii acestuia (FANI)... lipsește cu desăvârșire.