banner energy kardio club

Transfer | Carlo Erdei a plecat de la Minaur Baia Mare și va juca din nou în Ungaria

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

După șapte sezoane petrecute în fotbalul maghiar, Carlo Erdei a revenit în vara anului trecut în fotbalul românesc, la Minaur Baia Mare, însă după o jumătate de sezon petrecută în liga a treia românească, Carlo s-a reîntors în fotbalul maghiar.

Astfel, începând din această săptămână, Carlo Erdei (28 ani) este jucătorul echipei Szeged din liga a doua maghiară (locul 10), sătmăreanul aflându-se de ieri în cantonament cu noua sa echipă, în Antalya. Clubul maghiar are un stadion și o bază de pregătire ultramodernă, iar președintele și antrenorul clubului sunt sârbi.

carlo erdei szeged

”Am auzit doar lucruri bune despre club. Sunt încrezător că vom reuși să ajungem acolo unde ne este locul. Încerc să dau tot ce am mai bun în fiecare meci și antrenament pentru a ajuta echipa cât mai bine posibil”, a declarat Carlo la semnarea contractului.

Carlo Erdei s-a format la Il Calcio Satu Mare, LPS Satu Mare și Academia lui Wolverhampton (2013-2015), a evoluat de trei ori pentru echipa națională U17 a României, unde a fost coleg cu Răzvan Marin, George Pușcaș, Alexandru Tudorie, Roland Niczuly, a jucat în România la Pandurii, U. Cluj, Olimpia Satu Mare și Csíkszereda, iar în Ungaria s-a transferat în anul 2017 la Balmazújváros (Liga 1), apoi a jucat la Kaposvár, Tiszakécske (Liga 2) și Szombathelyi Haladás (Liga 2).

 

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. Elite
  2. Liga 4 A
  3. Liga 4 B
  4. Liga 5

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii