Bogdan Miron s-a transferat în Ungaria

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Dezamăgit de ultimele experiențe din fotbalul românesc, portarul sătmărean și-a reziliat, pe cale amiabilă, contractul cu ocupanta locului 8 din Liga 2, Energeticianul și a semnat, cel puțin până la vară, cu formația din liga a treia maghiară, Cigand SE. 

Un rol important în transferul lui Miron l-a avut Tibi Csik, antrenorul sătmărean fiind cel care a făcut ”legătura” între cele două părți: ”Doresc să-i mulțumesc domnului Csik pentru că mi-a facut conexiunea cu acești domni foarte serioși din Cigand”.

Bogdan Miron a jucat 16 meciuri în tricoul Energeticianului în acest sezon, iar în trecut a mai evoluat pentru FC Silvania Şimleu Silvaniei, Luceafărul Oradea, Olimpia Satu Mare, Naţional Sebiş, UTA şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

  • ”Mi-am dorit să joc în străinătate, pentru că e altceva. În ţară cea mai frumoasă perioadă am petrecut-o la UTA Arad, iar la Energeticianul, consider că era loc de mai bine. Îi doresc multă baftă fostei mele echipe şi sper să-şi atingă obiectivul” a declarat pentru Sportul Sătmărean, Bogdan Miron.

Miron Bogdan

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

energykardioclubnoiembrie

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. L 4A
  2. L 4B
  3. L 4C
  4. Liga 5A
  5. Liga 5B

global

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii