Astfel, sâmbătă, de la ora 13:00, pe Stadionul Someșul din Satu Mare, Suporter Club Olimpia MCMXXI (antrenor Nelu DOnca) a jucat un meci amical în compania echipei U17 a LPS Satu Mare (antrenor Dacian Nastai). La pauză, cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 2-2, iar până la final, ambele echipe au mai înscris câte un gol și primul meci din istoria echipei suporterilor - OLIMPIA MCMXXI - s-a încheiat cu un egal, 3-3.
Citește și ”Echipa Voluntarilor Olimpiști şi-a programat un meci de prezentare special”
La finalul jocului, o parte dintre suporterii prezenți la meci au dorit echipamentul în care s-a jucat primul joc din istoria Olimpiei sub coordonarea suporterilor, astfel că Voluntarii Olimpiști au scos la vânzare echipamentele. Prețul unui set (tricou+șort) este de 150 lei, echipamentele urmând a fi însoțite de adeverință de autenticitate pentru a confirma faptul că au fost folosite la #Primulmeci.

