Mani Gyenes a pornit duminică pentru a treia oară în carieră în Raliul Marocului. Prima aventură a riderului sătmărean în Maroc a avut loc în anul 2009, în anul 2016 a bifat a doua participare, iar marți a încheiat cu bine și a doua etapă a ediției 2025 a Rallye du Maroc.
A doua etapă a Raliului Marocului a fost prima dintr-o serie de patru etape în buclă, cu start și sosire în Erfoud și a avut multă piatră în prima parte a traseului, iar în ultimii 30km concurenții au dat de primele dune.
„Astăzi am ajuns în dunele din Ergul Chebbi, aproape de Merzouga, în prima dintre cele patru bucle de la Erfoud. Au fost și multe secțiuni cu piatră, șanțuri și mult praf.
În primii 50 de km am ajuns din urmă doi concurenți, care au luat startul în fața mea, și până la realimentare nu am reușit să îi depășesc din cauza prafului. Nu am vrut să îmi asum riscuri, așa că am stat dup ei. Am mâncat foarte mult praf azi.
Chiar înainte de realimentare, am reușit să îi depășesc pentru că au greșit traseul și apoi am mers eu în față. A fost bine, doar că în ultimii 30 km în dune m-au ajuns din urmă și m-au depășit. Ziua a fost una bună, am avut un ritm bun. Motocicleta a mers foarte ok. Ieri s-au schimabt suspensiile, am mai făcut astăzi niște ajustări și chiar m-am simțit bine pe motocicletă”, a transmis Mani la finalul etapei a doua.
Riderul sătmărean a încheiat a doua etapă pe locul 20 în clasamentul general și pe locul 11 la categoria Rally2, cu timpul de patru ore și 25 de secunde. Câștigătorul zilei la clasa moto a fost spaniolul T. SCHAREINA (03:28:26), al doilea a ajuns americanul R. BRABEC (03:30:48), iar al treilea s-a clasat australianul D. SANDERS (03:32:11).
