Plecat din pole-position, Hamilton nu a avut nici o emoție în a înregistra a 37-a sa victorie din carieră. Momentele de tensiune și presiune au venit nu din partea lui Rosberg, care a rulat la peste o secundă în spate pe întreaga durată a cursei, ci din mesajele radio ale echipei, prin care britanicul era rugat să economisească combustibil.
„Nu știu cum a părut cursa din exterior, dar eu am simțit-o destul de intensă,” a încercat să salveze aparențele Hamilton la festivitatea de premiere. „Iubesc Montrealul, acest circuit, acest oraș. Am avut un weekend fantastic și este excelent să fiu din nou pe prima treaptă,” a spus acesta.
Rosberg s-a recunoscut învins, felicitându-l pe coechipierul său pentru victorie. „A fost o cursă bună împotriva lui Lewis. Am tras din greu , dar el nu a făcut nici o greșeală. Locul 2 pentru mine, tot este ok. Locul obținut în calificări a făcut o diferență mare,” a declarat germanul.
Un start curat i-a ușurat munca liderului campionatului, care și-a extins avantajul în fruntea clasamentului la 15 puncte. La fel ca majoritatea piloților, o strategie cu o oprire la boxe în jurul turului 30 i-au oferit lui Hamilton o victorie clară.
Mai puțin clar a fost locul al treilea de pe podium ocupat de Bottas. Finlandezul a profitat de o greșeală a lui Kimi Raikkonen pentru a urca de pe poziția a patra de pe care a plecat, din acel moment rulând fără emoții la ceea ce au părut a fi ani-lumină de mașinile Mercedes. Finalul cursei l-a găsit pe Raikkonen pe locul 4, urmat de Sebastian Vettel.
Germanul a avut parte de o cursă de recuperare excelentă, pornind de pe penultima linie a grilei de start și trecând în repetate rânduri de piloții din fața sa. Trei mașini au fost depășite de Vettel încă de la start, după care pilotul Ferrari a optat pentru o strategie cu două opriri la boxe. Pierzând timp ca urmare a unei întârzieri a mecanicilor la prima sa trecere la boxe, el a efectuat depășire după depășire, inclusiv una la limită asupra lui Nico Hulkenberg în ultima șicană din care pilotul Force India a ieșit puțin șifonat.
pitstops.ro

