Dakar 2017 | Ziua 3 | Emanuel Gyenes #29 a urcat pe locul 23 la general Foto: Emanuel Gyenes - Mani

Dakar 2017 | Ziua 3 | Emanuel Gyenes #29 a urcat pe locul 23 la general

Sătmăreanul Emanuel Gyenes (KTM) de la de la Autonet Motorcycle Team a ocupat locul 23 la finalul zilei 3 a Raliului Dakar 2017 cu timpul de 5 ore și 3 minute, la 41 minute de câștigătorului zilei, Bort Barreda Joan (Spania).
La general, Gyenes a urcat pe locul 23 cu timpul de 8 ore și 30 minute, la 54 minute de liderul Bort Barreda Joan.


Etapa a treia a raliului Dakar s-a desfășurat între San Miguel de Tucuman şi San Salvador de Jujuy și a măsurat în total 780 de km, 364 km fiind reprezentaţi de proba specială. În etapa de azi s-au traversat multe riosuri (râuri perene care au apă doar în sezonul ploios), iar concurenții au luat primul contact cu Anzii, într-o porțiune a probei speciale s-a ajuns la aproape 5.000 de metri altitudine, iar finişul specialei a fost la aproape 4.000 de metri altitudine.
După căldurile şi umiditatea sufocantă din Paraguay şi temperaturile foarte ridicate din etapa a doua desfăşurată în Argentina, concurenţii au trecut astăzi la temperaturi mult mai scăzute, iar cea mai mare provocare a fost adaptarea cu scăderea nivelului de oxigen din aer care scade cu 10% la fiecare 1.000 de metri.
Joi, 5 ianuarie, are loc etapa a 4-a pe traseul San Salvador de Jujuy (Argentina) — Tupiza (Bolivia), 521 km (416 proba specială).

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii