Formula 1 Japonia: Victorie pentru Rosberg și titlu pentru Mercedes Foto: Facebook/F1

Formula 1 Japonia: Victorie pentru Rosberg și titlu pentru Mercedes

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Nico Rosberg a mai făcut un mic pas înspre titlul mondial după ce a câștigat Marele Premiu al Japoniei, pornind din pole și fiind avantajat de startul ratat al lui Lewis Hamilton, scrie pitstops.ro.
Rosberg a condus cursa în marea ei majoritate și a câștigat pentru a patra oară în ultimele cinci curse, mărindu-și avansul în fruntea clasamentului mondial al piloților la 33 de puncte.
Locul 3 obținut de Hamilton a confirmat câștigarea titlului mondial al constructorilor de către Mercedes pentru a treia oară la rând, de data asta cu patru curse rămase din sezon. Max Verstappen a încheiat cursa de la Suzuka pe locul 2.
Pentru Hamilton, cheia a fost reprezentată din nou de un start care nu a decurs conform planului. Britanicul a făcut însă o cursă de recuperare bună pentru a prinde ultimul loc de pe podium deși după primul tur s-a aflat pe locul 8.

Piloții Ferrari Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen au încheiat pe locurile 4 și 5 în ciuda unor strategii ușor diferite, iar Daniel Ricciardo a fost nevoit să se mulțumească doar cu poziția a 6-a la final, neavând ritmul pe care și l-ar fi dorit pe circuitul de la Suzuka.
Force India a câștigat din nou lupta cu Williams, reușind să-și ducă cei doi piloți pe locurile 7 și 8, cu Sergio Perez precedându-l pe Nico Hulkenberg. Felipe Massa și Valtteri Bottas au completat primele 10 poziții, cei doi optând pentru o strategie cu o singură oprire la boxe după ce au luat startul pe pneuri medium.
Doar Romain Grosjean a reușit să termine Marele Premiu în același tur cu câștigătorul din piloții clasați în afara punctelor. În urma lui, Jolyon Palmer și Kevin Magnussen de la Renault l-au încadrat pe Daniil Kvyat pe locul 13, iar Marcus Ericsson a încheiat pe 15.

Pentru McLaren-Honda, cursa de pe terenul propriu al japonezilor nu a adus rezultatele așteptate. Fernando Alonso a încheiat al 16-lea, iar Jenson Button – pornind din coada grilei de start după ce a primit o penalizare pentru utilizarea unui nou motor – s-a clasat abia al 18-lea.
Între cei doi coechipieri s-a aflat Sainz, în timp ce Felipe Nasr, Gutierrez, Esteban Ocon și Pascal Wehrlein au completat clasamentul unei curse remarcabile în care niciun pilot nu a abandonat.

Media

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii