Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Excelență | Antrenorul Francisc Csiszar, laureat al ”Premiilor Mentor”

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
MOL România și Fundația pentru Comunitate au decernat Premiile Mentor pentru excelență în educație pentru al șaptelea an consecutiv, iar unul dintre cei zece laureați este antrenorul de scrimă sătmărean, Francisc Csiszar.
Cei zece profesori și antrenori distinşi în cadrul acestei ediţii au fost selectați dintre cele 250 de propuneri transmise în anul 2016. Laureații acestei ediţii au primit câte un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi, și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.
  • ”MOL România oferă de şapte ani Premiile Mentor pentru excelenţă în educaţie, alegând astfel să recompenseze profesori şi antrenori de excepţie, care prin dăruirea şi pasiunea lor au pregătit generaţii întregi nu numai pentru cariere de succes, ci şi pentru viaţă. Prin acordarea acestor premii ne-am dorit să le spunem tuturor acestor mentori minunaţi că le mulţumim pentru ceea ce au făcut şi fac încă pentru atâtea şi atâtea generaţii”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.
Profesorii și antrenorii premiați au fost selectați de către Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate dintre cele 250 de nominalizări primite în perioada aprilie-decembrie 2016 din partea foştilor elevi sau colegi. Asemănător edițiilor precedente, numărul nominalizărilor a depășit cu mult numărul de premii care se pot acorda, însă nominalizările pot fi actualizate și depuse din nou pentru edițiile viitoare.

Simona Pop, campioană olimpică la scrimă, este printre cei care au depus o nominalizare pentru un fost antrenor. În scrisoarea transmisă, sportiva s-a referit la rolul mentorului în viața discipolului, explicând: ”Cariera mea de sportiv de performanță a pornit de la faptul că antrenorul meu care m-a crescut, singurul cu care am lucrat mai bine de 13 ani din cariera mea de 19 ani, a avut încredere în mine”. La rândul ei, Amalia Tătăran, vicecampioană europeană la spadă, a descris rolul mentorului pentru un sportiv după cum urmează: ”Aceştia sunt oamenii care văd în tine mai mult decât vezi tu, și care iau decizia de a munci alături de tine până când și tu vei ajunge să descoperi aceea parte din tine de care încă nu ești conștient”.

Laureații Premiului Mentor pentru Excelență în Educație, ediția a 7-a, 2016 sunt:
  • Nicolae Antonescu, profesor de vioară, București;
  • Petre Arnăutu, antrenor tenis de masă, Slatina;
  • Bogács Nóra Ágnes, profesor de limbă și literatură maghiară, Miercurea Ciuc;
  • Csiszár Ferenc, antrenor de scrimă, Satu Mare;
  • Elvira Groza, profesor de filozofie, Oradea;
  • Pető Mária, profesor de fizică, Sfântu Gheorghe;
  • Constantin Radu, antrenor de gimnastică ritmică, Iași;
  • Elena Valeria Teoteoi, profesor de chimie, Târgu Jiu;
  • George Florian Zamfir, profesor de muzică, Craiova;
  • Mihaela Eleonora Zamfirescu, profesor de pian, București;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Media

Lasă un comentariu