Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Anca Săveanu (CSA Steaua) a câștigat Cupa Satu Mare – Memorial „Ecaterina Stahl” Foto: Federația Română de Scrimă

Anca Săveanu (CSA Steaua) a câștigat Cupa Satu Mare – Memorial „Ecaterina Stahl”

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Prima zi a Cupei Satu Mare – Memorial “Ecaterina Stahl” – etapă din Circuitul European de cadeți a programat sâmbătă, 11 februarie 2017, la Sala de scrimă “Alexandru Csipler” din Satu Mare proba de floretă feminin individual.
La ediția din acest an s-au aliniat la start 72 de sportive din zece țări: Belarus, Austria, Cehia, Ungaria, Italia, Letonia, Republica Moldova, România, Slovacia și Ucraina. România a fost reprezentată la concursul de la Satu Mare de 21 de sportive, dintre care șase au fost sătmărence: Cristina Anderco (CS Satu Mare), Klaudia Figus (CS Satu Mare), Melissa Korossy (CS Satu Mare), Teodora Șofran (CS Satu Mare), Diana Șuta (CS Satu Mare) și Teodora Turdean (CS Satu Mare).
Anca Săveanu (CSA Steaua) a câștigat ediția 2017 a etapei din Circuitul European de floretă cadeți – Cupa Satu Mare – Memorial „Ecaterina Stahl” la floretă feminin individual, după ce a dispus în marea finală de Yana Andreyenka (Belarus), scor 15-9.
Sportivele de la CS Satu Mare s-au clasat pe următoarele poziții: Teodora Șofran (CS Satu Mare) – locul 12, Melissa Korossy (CS Satu Mare) – locul 28, Teodora Turdean (CS Satu Mare) – locul 62, Klaudia Figus (CS Satu Mare) – locul 68, Cristina Anderco (CS Satu Mare) – locul 69, Diana Șuta (CS Satu Mare) – locul 70.
Premiul special „Ecaterina Stahl”, pentru cea mai bine clasată sportivă din Satu Mare, a fost primit în 2017 de către Teodora Șofran, poziția a 12-a.
La festivitatea de deschidere au fost prezenți primarul municipiului Satu Mare, campioana olimpică Simona Pop, vicecampionul paralimpic Richard Osvath și campionul mondial Iosif Szepessy.
Începând din 2015, la inițiativa organizatorilor – Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare, CS Satu Mare, DJTS Satu Mare și Federația Română de Scrimă – , Cupa Satu Mare la feminin se numește și Memorial „Ecaterina Stahl”.
  • „Pentru mine este o mare bucurie recunoașterea meritelor mamei mele. Această recunoaștere a valorii lui Kati – cum o numeau prietenii – reprezintă practic recunoașterea valorii scrimei sătmărene și a celei românești, care de foarte mulți ani reușește să aibe rezultate deosebite. Sper că asocierea concursului cu numele mamei mele și a lui Vasile Costa va aduce și mai mulți sportivi la Satu Mare”, a declarat Cristina Stahl, fiica regretatei Ecaterina Stahl.
Programul de concurs de duminică, 12 februarie, este următorul:
Ora 9:00 – start probă floretă feminin echipe;
Ora 15:00 – finala mare în proba de floretă feminin echipe.

Duminică va avea loc și ediția a treia a Cupei Satu Mare – Memorial „Vasile Costa” la floretă masculin individual. Concursul se va disputa la Sala de sport a Colegiului Național Ioan Slavici și la Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare și se va bucura de prezența a peste 20 de sportivi din România, Republica Moldova și Ungaria.
Începând din 2015, la inițiativa organizatorilor – Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare, CS Satu Mare, DJTS Satu Mare și Federația Română de Scrimă, Cupa Satu Mare la masculin se intitulează și Memorial „Vasile Costa”. Membrii familiei Costa vor acorda un premiu special. Cel mai bine clasat floretist din Satu Mare la Cupa Satu Mare, de duminică, 12 februarie 2017, va primi trofeul „Vasile Costa”.
Programul de concurs de duminică, 12 februarie, este următorul:
Ora 9:00 – start grupe preliminare;
Ora 14:00 – semifinalele și finala.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu