Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
S-a stabilit componenţa seriilor pentru Liga Elitelor U19 şi U17, ediţia 2017-2018 Foto: Sportul Sătmărean / Valentin Păduraru

S-a stabilit componenţa seriilor pentru Liga Elitelor U19 şi U17, ediţia 2017-2018

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Etapa preliminară a sezonului 2017-2018 din cadrul competiţiilor de juniori U19 şi U17 a ajuns la final duminică.
În urma rezultatelor consemnate în cele 19 serii ale fazei preliminare disputate la cele două categorii de vârstă, câştigătoarele fiecărei serii s-au calificat în etapa regulară a competiţiei Liga Elitelor, în timp ce ocupantele următoarelor locuri vor evolua în etapa regulară a Campionatului Naţional.
Rezultatele foarte bune obținute sezonul trecut de puștii de la LPS Satu Mare antrenați de Dacian Nastai nu vor putea fi repetate și în sezonul acesta, echipele Olimpiei și LPS-lui nereușind să se califice în etapa regulară a competiţiei Liga Elitelor.
Celor 19 echipe calificate în Liga Elitelor li s-a alăturat echipa Centrului Naţional de Pregătire Târgu Mureş, acestea fiind împărţite în două serii, Est şi Vest, după cum urmează:
LIGA ELITELOR U19:
Seria Est: Concordia Chiajna, SC Dinamo 1948, SC FC Viitorul SA, Dunărea Călăraşi, Juventus Bucureşti, FC Voluntari, Viitorul Argeş Alexandru Duminică, CSS Târgovişte, CSM Poli Iaşi, LPS Iaşi;
Seria Vest: SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Poli Timişoara, FC Ardealul Cluj, Centrul Naţional de Pregătire Târgu Mureş, CFR 1907 Cluj, Academia Gică Popescu, AFK Csikszereda I, AFC Hermannstadt, CSM Şcolar Reşiţa, CSŞ 2 Baia Mare;
LIGA ELITELOR U17:
Seria Est: Concordia Chiajna, SC Dinamo 1948, SC FC Viitorul SA, Dunărea Călăraşi, Juventus Bucureşti, Regal Sport Ferdinand I, Petrosport Ploieşti, Steagu Roşu Braşov, LPS Piatra Neamţ, Sporting Juniorul Vaslui;
Seria Vest: SCM Râmnicu Vâlcea, ACS Poli Timişoara, FC Ardealul Cluj, Centrul Naţional de Pregătire Târgu Mureş, Viitorul Mihai Georgescu, CS U Craiova, ASA 2013 Târgu Mureş, FC Star Sport Argeş, CSS Drobeta Turnu Severin, FC UTA Arad;

Echipele rămase din etapa preliminară a competiţiilor de juniori U19 şi U17 din sezonul 2017-2018 vor continua în etapa regulară a Campionatului Naţional, în care au fost împărţite în zece serii, echipele sătmărene fiind repartizate în Seria 9:
CAMPIONATUL NAŢIONAL U19:
Seria 9: AFC Gloria Junior, LPS Bistrița, ACS FC Kiss 2015, Athletic Zalău, Electrica Baia Mare, FC Olimpia 2010 Satu Mare, LPS Cluj Napoca, LPS Satu Mare, Viitorul Mihai Georgescu, ASA 2013 Târgu Mureş;
CAMPIONATUL NAŢIONAL U17:
Seria 9: AFC Gloria Junior, LPS Bistrița, ACS FC Kiss 2015, Athletic Zalău, Electrica Baia Mare, FC Olimpia 2010 Satu Mare, LPS Cluj Napoca, LPS Satu Mare, CSS 2 Baia Mare, AFK Csikszereda I;

#JunioriU19: Rezultatele înregistrate de FC Olimpia 2010 Satu Mare și LPS Satu Mare:
Etapa 1: Sticla Arieșul Turda 4 - 3 LPS Satu Mare | Atletic Zalău 0 - 0 FC Olimpia 2010 Satu Mare;
Etapa 2: LPS Cluj-Napoca 0 - 2 FC Olimpia 2010 Satu Mare | LPS Satu Mare 1 - 6 Atletic Zalău;
Etapa 3: FC Olimpia 2010 Satu Mare 6 - 1 LPS Satu Mare;
Etapa 4: LPS Cluj-Napoca 4 - 3 LPS Satu Mare | FC Ardealul Cluj 3 - 0 FC Olimpia 2010 Satu Mare;
Etapa 5: LPS Satu Mare 1 - 10 FC Ardealul Cluj | FC Olimpia 2010 Satu Mare 2 - 5 Sticla Arieșul Turda;
Etapa 6: LPS Satu Mare 4 - 6 Sticla Arieșul Turda | FC Olimpia 2010 Satu Mare 5 - 3 Atletic Zalău;
Etapa 7: FC Olimpia 2010 Satu Mare 4 - 1 LPS Cluj-Napoca | Atletic Zalău 2 - 1 LPS Satu Mare;
Etapa 8: LPS Satu Mare 0 - 7 FC Olimpia 2010 Satu Mare;
Etapa 9: LPS Satu Mare 3 - 1 LPS Cluj-Napoca | FC Olimpia 2010 Satu Mare 0 - 9 FC Ardealul Cluj;
Etapa 10: Sticla Arieșul Turda 1 - 3 FC Olimpia 2010 Satu Mare | FC Ardealul Cluj 15 - 2 LPS Satu Mare;

#JunioriU17: Rezultatele înregistrate de FC Olimpia 2010 Satu Mare și LPS Satu Mare:
Etapa 1: Sticla Arieșul Turda 1 - 3 LPS Satu Mare | Atletic Zalău 5 - 0 FC Olimpia 2010 Satu Mare;
Etapa 2: LPS Cluj-Napoca 0 - 2 FC Olimpia 2010 Satu Mare | LPS Satu Mare 0 - 2 Atletic Zalău;
Etapa 3: FC Olimpia 2010 Satu Mare 5 - 0 LPS Satu Mare;
Etapa 4: LPS Cluj-Napoca 5 - 2 LPS Satu Mare | FC Ardealul Cluj 4 - 0 FC Olimpia 2010 Satu Mare;
Etapa 5: LPS Satu Mare 0 - 9 FC Ardealul Cluj | FC Olimpia 2010 Satu Mare 0 - 2 Sticla Arieșul Turda;
Etapa 6: LPS Satu Mare 0 - 2 Sticla Arieșul Turda | FC Olimpia 2010 Satu Mare 1 - 0 Atletic Zalău;
Etapa 7: FC Olimpia 2010 Satu Mare 4 - 0 LPS Cluj-Napoca | Atletic Zalău 8 - 1 LPS Satu Mare;
Etapa 8: LPS Satu Mare 0 - 7 FC Olimpia 2010 Satu Mare;
Etapa 9: LPS Satu Mare 1 - 6 LPS Cluj-Napoca | FC Olimpia 2010 Satu Mare 0 - 5 FC Ardealul Cluj;
Etapa 10: Sticla Arieșul Turda 1 - 1 FC Olimpia 2010 Satu Mare | FC Ardealul Cluj 3 - 0 LPS Satu Mare;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Clasamente fotbal județean

  1. ELITE
  2. Liga 4 A
  3. Liga 4 B
  4. Liga 5
Team
Played Wins DRAW Lost Goals score Goals conceded Points Home Points Away Points
1 Crasna Moftinu Mic 6 6 0 0 14 5 9 9 18
2 Ştiinţa Beltiug 6 5 0 1 17 6 6 9 15
3 Energia Negreşti 6 4 1 1 15 7 9 4 13
4 CSM Victoria Carei 7 4 1 2 17 12 12 1 13
5 Talna Oraşu Nou 6 4 0 2 17 10 3 9 12
6 Turul Micula 7 3 2 2 29 12 4 7 11
7 Recolta Dorolţ 7 3 2 2 15 11 2 9 11
8 Voinţa Doba 6 1 1 4 11 18 4 0 4
9 Voinţa Babţa 6 0 2 4 8 15 1 1 2
10 FC Certeze 7 0 1 6 4 31 0 1 1
11 Dari Lipău 6 0 0 6 6 26 0 0 0