Autentificare

Login to your account

Username *
Password *
Remember Me
Liga a IV- a Elite | Dubla lui Daniel Feier a adus victoria Științei Beltiug la Dorolț Foto: Valentin Păduraru

Liga a IV- a Elite | Dubla lui Daniel Feier a adus victoria Științei Beltiug la Dorolț

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Duelul din această după-amiază de pe terenul din Dorolț dintre Recolta și Știința Beltiug a fost cel mai echilibrat meci al etapei, ambele echipe având în componență jucători cu experiență în liga de elită a fotbalului județean sătmărean, iar acest lucru s-a văzut și în meciul de azi.
Prima repriză a fost de tatonare, cele două echipe închizându-se foarte bine în apărare, astfel că fazele importante de poartă au fost foarte puține și la pauză s-a intrat cu tabela neschimbată, 0-0.
Repriza secundă a început foarte bine pentru oaspeți, ultima achiziție a Științei Beltiug, Daniel Feier fiind foarte aproape de deschiderea scorului în primele minute de la reluarea jocului, lobul său peste portarul Oșan fiind scos spectaculos, de la vinclu, de Ovidiu Socaci. În minutul 56, Daniel Feier a făcut slalom printre fundașii Recoltei și a înscris cu un șut la colțul lung, iar după alte zece minute a reușit dubla după ce a înscris cu capul de lângă portarul Oșan și Socaci.
Golul gazdelor a fost marcat în minutele de prelungiri ale meciului, Meșter Nandor executând perfect, la vinclu, o lovitură liberă de la marginea careului de 16, iar înainte de fluierul de final al meciului căpitanul de echipă al celor din Beltiug, Marius Baciu a încasat două cartonașe galbene și implicit cartonașul roșu pentru proteste.
S-a încheiat 2-1 pentru Știința Beltiug, Cosmin Iuhas câștigând ambele meciuri de la preluarea echipei:
  • ”Am facut și azi un meci bun, am obținut o victorie importantă pe terenul unei echipe bune a campionatului. Doresc să felicit baieții pentru meciul bun de azi și dacă o vom ține pe linia asta nu vom avea probleme în meciurile viitoare. Jucătorii noștri au dus meciul bine, am condus cu 2 - 0 după care am închis bine jocul, golul gazdelor a venit pe relaxarea de final a baieților. Una peste alta cred că este o victorie meritată”, a declarat pentru sportulsatmarean.ro Cosmin Iuhas.
Recolta Dorolț 1 - 2 Știința Beltiug (0-0)
Marcatori: Meșter Nandor (min. 90+2) / Daniel Feier (min. 56 și 68)
Arbitri: Omuț Marius, Kopriva Zsolt, Kopriva Tamas;
Observator: Torok Zoltan;
Recolta Dorolț: Daniel Oșan - Vegh Jozsef, Drumar Arnold, Ovidiu Socaci, Reszler Zsolt, Meșter Sandor, Meșter Nandor, Angelo Șimon, Raul Ritli, Lakatos Tibor, Ciprian lauruk;
Rezerve: Rapolti Bela - Aranyos Zsolt, Fintaș Patrick, Abroncios Iosif, Horvath Cristian;
Antrenor: Ritli Zoltan;
Știința Beltiug: Adrian Toduț - Marius Toma, Ionuț Moldovan, Santai Szabolcs, Bogar Norbert, Ciprian Cireap, Titus Coți, Varga Tobias, Marius Baciu, Daniel Feier, Gulya Richard;
Rezerve: Florin Nichita - Andrei Corodan, Srepler Erich;
Antrenor: Cosmin Iuhas;

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Clasamente fotbal județean

  1. ELITE
  2. Liga 4 A
  3. Liga 4 B
  4. Liga 5
Team
Played Wins DRAW Lost Goals score Goals conceded Points Home Points Away Points
1 Turul Micula 3 3 0 0 22 2 3 6 9
2 Crasna Moftinu Mic 3 3 0 0 8 2 3 6 9
3 Energia Negreşti 3 2 0 1 9 4 6 0 6
4 Talna Oraşu Nou 3 2 0 1 9 5 3 3 6
5 Ştiinţa Beltiug 2 2 0 0 6 3 3 3 6
6 Recolta Dorolţ 3 1 0 2 5 5 0 3 3
7 Voinţa Doba 2 1 0 1 6 8 3 0 3
8 CSM Victoria Carei 3 1 0 2 6 8 3 0 3
9 Voinţa Babţa 2 0 0 2 3 7 0 0 0
10 Dari Lipău 3 0 0 3 4 17 0 0 0
11 FC Certeze 3 0 0 3 1 18 0 0 0